Sustainability down to the last bite

La Haplea, sustenabilitatea ține de organizare și de deciziile luate în fiecare etapă a zilei. Totul începe dimineața, la ora 5, când echipa intră în bucătărie și începe pregătirea. Legumele sunt curățate și tocate, carnea este porționată, iar preparatele sunt gătite pentru ziua în curs. În jurul orei 10, totul este deja pregătit și pleacă spre locații.

Acest mod de lucru permite un control clar asupra cantităților și asupra ingredientelor folosite. Se gătește pentru ziua respectivă, iar fluxul este construit astfel încât fiecare preparat să ajungă în locații în forma potrivită pentru servire.

Unul dintre cele mai vizibile exemple este Haplea Hour. În fiecare zi, între 20:00 și 20:45, preparatele rămase în locații sunt oferite cu 50% discount. Este un mod concret de a gestiona ririspa alimentară și de a face loc preparatelor care se gătesc a doua zi. În același timp, este un moment cunoscut de oaspeți, care știu exact când pot ajunge și ce găsesc.

Alegerea ingredientelor este la fel de importantă. Legumele sunt folosite proaspete, iar carnea este românească, provenită din furnizori locali și regionali. Colaborările sunt construite pe termen lung, iar aprovizionarea este organizată astfel încât materia primă să ajungă constant în bucătărie, în condiții bune.

Există și o parte de pregătire care ține de sezon. În fiecare an sunt pregătite cantități mari de murături și alte produse care intră în meniuri pe termen lung. Acestea sunt făcute organizat, în funcție de necesarul real din bucătărie.

În paralel, există un sistem intern de verificare care urmărește modul în care sunt respectate procesele. Verificările sunt făcute după aceleași criterii folosite de autoritățile avizate și acoperă toate etapele, de la producție până la servire. Acest sistem funcționează ca un audit continuu și ajută la menținerea unui standard constant.

Toate aceste lucruri țin de același principiu: organizare clară, folosirea corectă a resurselor și un flux de lucru care se repetă în fiecare zi. Sustenabilitatea, la Haplea, face parte din felul în care este construit întregul sistem.

 

Haplea’s Easter table: 50% off

Octopus cabbage rolls – limited edition

Haplea expands beyond Brasov